Unul dintre visele omenirii de-a lungul timpului a fost, pe lângă cel de a zbura ca păsările, acela de a face norii să curgă în şiroaie de ploaie la dorinţă. Asta fie pentru a traversa perioadele secetoase, fie pentru a-şi răcori fiinţa. Naţiunea română a reuşit şi în această privinţă să ofere inteligenţă şi genialitate, pe măsura celor mai înalte aspiraţii umane.
Ştefania Mărăcineanu este numele celei care a reuşit să pătrundă prin agerimea sclipitoare care-i era specifică, posibilitatea şi modalitatea empirică de declanşare a precipitaţiilor atmosferice şi producerea pentru prima dată în lume a ploii artificiale. Fenomenul s-a produs în secetoasa vară a anului 1931, în Bărăgan şi a fost un succes deplin.
Cum a ajuns această minte românească genială să descopere şi să pună în practică realizarea precipitaţiilor „comandate” aflăm din istoricul studiilor ei.

După terminarea liceului – Azilul Elena Doamna – Ştefania Mărăcineanu urmează Facultatea de ştiinţe Fizico-Chimice. Absolvirea acesteia îi aduce titulatura de profesor şi începe să predea la Şcoala Centrală din Bucureşti. Din 1922 frecventează – pe baza unei burse obţinute la Institutul Radiului din Paris – cursurile ţinute de Marie Curie, privitoare la ceea ce mai târziu avea să devină o adevărată pasiune pentru Ştefania: radioactivitatea.
Îşi susţine lucrarea de doctorat în 1924, studiu legat exact de domeniul mai sus menţionat: Recherches sur la constante du polonium et sur la pénétration des substances radioactives dans les métaux (Cercetări asupra constantei poloniului şi a penetrării prin substanţele radioactive a metalelor) la Universitatea Sorbona (Sorbonne) din Paris, pentru care primeşte calificativul Tres Honorable.
Doctoratul pare să fie pasul hotărâtor în cercetarea savantei, care decide să rămână în Paris. Acolo începe să studieze asiduu efectele radiaţiilor solare în contact cu substanţele radioactive. Din căutare în căutare, studiul reactivităţii poloniului îi revelează o particularitate cu totul atipică şi anume aceea că materialul pe care este depozitată proba de polonium ajunge răspunzător de înjumătăţirea elementului studiat.
Experimentele o conduc la concluzia că materia de substrat se transformă în element radioactiv în prezenţa particulelor alfa produse de polonium.
De aici până la descoperirea metodei de „aducerea ploii” prin împrăştierea unor săruri radioactive în nori a mai fost doar un mic pas, pe care l-a făcut după revenirea în ţară în 1930, unde în spaţiul oferit de Universitatea din Bucureşti înfiinţează, prin propriile mijloace, primul Laborator de radioactivitate român. Aici este susţinută de profesorii Nicolae Vasilescu – Karpen şi Dimitrie Bugenţeanu (a cărei colaboratoare devenise între timp). Experimentarea descoperirii pe care o făcuse deja în teorie are loc în 1931, într-o vară foarte secetoasă – în ţinutul Bărăganului. Disoluţia sărurilor este făcută dintr-un avion pilotat de prinţul Bâzu Cantacuzino devenit o adevărată legendă a aviaţiei în al doilea război mondial, iar acţiunea în sine a fost un succes total, în urma căruia guvernul francez îi conferă misiunea de a produce ploi artificiale în coloniile franceze sub – sahariene din Africa si în Algeria.
Cercetarea în domeniul radioactiv o conduce însă şi spre alte revelaţii.
Ştefania Mărăcineanu devine primul om de ştiinţă care face o descoperire extrem de importantă în anticiparea mişcărilor tectonice.
Descoperirea este legată de faptul că în zona de epicentru a cutremurelor se constată o creştere mai mult decât semnificativă a unui gaz incolor, monoatomic şi radioactiv – situat în tabelul lui Mendeleev în grupa gazelor nobile – şi anume radonul.
Cu toate acestea, în 1935 Premiul Nobel pentru chimie este decernat lui Irene Joliot Curie şi lui Frederic Joliot Curie pentru… descoperirea radioactivităţii artificiale.
Savanta româncă rămâne deconcertată la aflarea veştii, când constată cu stupoare că cea mai mare parte din notele şi observaţiile ei de lucru fuseseră folosite fără nici cea mai mică menţionare a numelui ei de către cei doi francezi. Aşa încât face o declaraţie publică în care demonstrează că descoperirea radioactivităţii artificiale în cauză a avut loc în anii ei de studiu la Paris şi că, acest fapt nu este citat, ori pomenit nicăieri de cei doi Joliot Curie.
Singura reacţie pe care o primeşte, este un soi de recunoaştere tardivă a Irenei Joliot-Curie: „Ne amintim că savanta română, domnişoara Mărăcineanu, a anunţat în 1924 descoperirea radioactivităţii artificiale.”
Şi mai trist este că Nobel-ul a fost oferit unor oameni care şi-au folosit ulterior apanajele acestor cercetări în fabricarea armelor de distrugere în masă.
Reaşezarea – e drept doar la nivelul teoretic – a adevărului îi aduce cercetătoarei numai dezamăgiri vis-à-vis de reacţia autorităţilor din România. Cu ocazia cererii pe care o adresează Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti, referitoare la obţinerea unui grad superior care i-a fost de facto refuzată, ea îi scrie, mâhnită, regelui Carol al II- lea: „Numirea mea s-ar putea face pe aceeaşi cale excepţională ca şi a domnilor recomandaţi de dl. Perrin, ca o recompensă a descoperirii radioactivităţii artificiale, care este a mea şi de al cărui fruct s-a bucurat d-na Joliot Curie, recomandată de însuşi dl. Perrin pentru Premiul Nobel. (…) Domnul Decan al Facultăţii de Ştiinţe şi o parte din profesori mă sacrifică pentru a nu-i nemulţumi pe dl. Perrin şi pe soţii Joliot Curie, de care, zic dumnealor, au nevoie.”
Iniţial am scris acest articol undeva spre sfârşitul lunii martie 2012. Ultimul paragraf începea aşa: Totuşi posteritatea îşi spune într-un fel sau altul cuvântul.
Habar n-aveam pe atunci în ce mod avea să se petreacă asta. Nici nu m-aş fi gândit, nici n-aş fi visat ce avea să „reuşească” a face viitorimea. Mă refer la acel gen de posteritate lipsit atât de simţire, cât şi de o minimă decenţă, că despre verticalitatea specifică autenticului suflet românesc nici nu poate fi vorba. Epigonii descrişi atât de limpede de o altă mare conştiinţă românească – Mihai Eminescu- cel care a pus prompt punctul pe „i” privitor la cei care s-au străduit atât de mult să ne ducă ţara de râpă în trecut (deşi la fel de înverşunaţi şi acum), au mai avut încă o zvâcnire de distrugere a tot ce avem valoros în ştiinţă şi, în general, în cultura românească.

Cu cea mai mare detaşare, „urmaşii” au făcut o mişcare de culise cu bătaie lungă. Au subtilizat pur şi simplu identitatea savantei române şi au înlocuit-o – de ce nu, nu-i aşa? cu cea care absolut „întâmplător” i-a furat aceleiaşi românce munca şi s-a împăunat cu un Nobel nemeritat. Povestea e deja de notorietate, internetul e plin acum (de-abia) de sesizarea „greşelii” făcute prin intermediul Romfilatelia.

Că noi, aştia mici… da` mulţi, n-aveam de unde bănui cum arăta Ştefania Mărăcineanu şi mai puteam fi prostiţi cumva, e una. Cu totul alta devine chestiunea când la mijloc e ditamai compania românească lipsită de documentare, gata însă să preia orice imagine îi pică prima dată în mână. Ce vrem însă să ştim este ce s-a urmărit prin această mişcare de „şah la regină”? Poate un viitor „mat” dorit de valeţii marionetă, aflaţi la uşile batante ale politrucilor ascunşi în varii şi diferite chipuri şi măşti, pentru poporul român?
Pentru că gestul în sine nu pare să fie nicidecum o simplă gafă, dacă suntem atenţi la chiar pretextul emiterii acestei serii filatelice, numit- iarăşi o potrivire… potrivită din topor: Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale. Cât de mare ar trebui să fie coincidenţa-coincidenţelor ca unei românce strălucitoare în inteligenţă să i se fure în timpul vieţii munca, iar după moarte să i se fure pur şi simplu… chipul.
Simbolistica mişcării făcute prin înlocuirea portretului Stefaniei Mărăcineanu cu cel al Mariei Curie- beneficiara muncii chimistei românce este cu mult mai amplă. Deja de-aici ar putea fi scris un alt articol. Dacă ne amintim de disperarea celor care ne-ar vrea pe toţi numerotaţi şi, nu-i aşa? fără identitate – fără chip, doar nişte simple numere, atunci putem să înţelegem prăpastia pregătită, ascunsă sub banala „greşeală” făcută de Romfilatelia.
Că le place sau nu unora, numele Ştefaniei Mărăcineanu este şi rămâne legat indiscutabil de producerea – pentru prima dată în lume – a ploii artificiale, de aplicabilităţile radioactivităţii în domeniul preconizării cutremurelor şi, a validării ipotezelor că apa de ploaie şi razele de soare pot induce radioactivitate artificială.
Cât despre halucinanta înlocuire de către… „posteritate” a identităţii Ştefaniei Mărăcineanu ce-am mai putea adăuga? Constatăm cu stupoare că în Wikipedia imaginea ei a rămas înlocuită-la cel puţin un an de la diversele sesizări cu privire la „gafa” făcută imaginii ei- cu fotografia aceleiaşi Marie Curie.
Îmi vine în minte doar strofa cu impecabila descriere a lui Eminescu în poemul amintit mai sus: „Iară noi? Noi, epigonii?… Simţiri reci, harfe zdrobite, / Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte, / Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic; / Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază; / În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază!”

Sorina Zota