Raul NICOLAE Coltor: „De ziua siguranței pe internet fac un cadou celor din domeniu: Fitilul către dinamita pusă de ei sub propriile birouri. Nu folosiți focul în incinte!”
Deoarece instituțiile statului român refuză să dea curs unor sesizări bazate pe probe, care le-au fost puse la dispoziție încă din 2011, ne vedem obligați să ducem ancheta jurnalistică mai departe spre dimensiunea compromițătoare a comploturilor internaționale. Aceste organizații criminale care fac jocurile globaliste și se amestecă în treburile interne ale statelor, încâlcând legile internaționale și ale tuturor statelor, sunt vulnerabile prin însăși jocul pe care îl fac. În acest material veți primi informații și dovezi ale complotului, dar și proba că sunt foarte vulnerabile tocmai în ceea ei numesc în mod hilar „domeniul siguranței pe internet”.
Recapitulare:
1. Din 2011 până-n prezent toate instituțiile abilitate ale statului român au primit în mod oficial date electronice sensibile (date personale a peste 100 de milioane de cetățeni din diverse state și datele furate de anumite persoane din arhivele DGIA , SRI , precum și datele furate cu ajutorul „virusului Octombrie Roșu“ în intervalul 2011-2013) și metode de lucru care trebuiau analizate și folosite în mod legal pentru protejarea siguranței naționale.
2. Deși pe parcursul a 9 ani s-au făcut depuneri de date, sesizări și plângeri penale în mod repetat, până în prezent nu există nici o acțiune legală care să confirme că datele sunt folosite în scopul pentru care au fost predate și anume siguranța națională. Din demersurile făcute și cu ajutorul unor mijloace de verificare profesioniste a reieșit că „angajații statului nu au făcut nimic pentru România cu ce au primit, ba mai mult au folosit în scop personal datele primite.” – afirma aici… Raul Nicolae Coltor, analist de risc extern.
3. La nivel instituțional și al mass-mediei „oficiale” s-a instalat un cod al tăcerii „omerta”, care indică că se verifică ceea ce numim în mod „protector” bănuială confirmată de tăcere.
„Au fost acuzați în mod public că dețin și folosesc ilegal peste 100 de milioane de identități din întreaga lume (inclusiv românești).”—-„Am cerut și am sperat să fim chemați la audieri și iată că liniștea „organelor” ne confirmă că au ceva de ascuns la nivel de instituții, iar bănuiala de constituire a unui grup de crimă organizată în aparatul de stat devine tot mai plauzibilă.” – afirmau Raul Nicolae Coltor, analist de risc extern și George Popescu – informatician, jurnalist independent, după 17 zile de la filmarea din sediul MAI (vedeți aici…)
Acestea fiind datele cazului pe scurt, punctăm cu o afirmație făcută pe contul de Facebook de către George Popescu: „Cât de mare este beleaua în care v-ați/ne-ați băgat, dacă vă acuzăm public și nici măcar nu o scoateți că e calomnie?! #omerta”
Corporațiile, instituțiile de stat, mișcările „civice” mari și cu fonduri sunt cu totul în mâna CRIMEI ORGANIZATE – DAR AU VULNERABILITĂȚI ȘI VOR FI ÎNVINSE!
Raul Coltor: „De ziua siguranței pe internet fac un cadou celor din domeniu: Fitilul către dinamita pusă de ei sub propriele birouri. Nu folosiți focul în incinte!”
VULNERABILITĂȚILE sunt exact ceea ce trebuie!!! Ei, corporațiile, instituțiile de stat, mișcările „civice”, au montat „dinamită” în rețeaua internațională a internetului și cele mai mari „explozii” vor avea loc în birourile lor. Nu suntem vinovați pentru intențiile lor criminale și nici nu putem sta cu mâinile în sân. Noi doar ne apărăm!
Iată câteva exemple ale comploturilor din cadrul Google, sau ale tranzacțiilor frauduloase din băncile internaționale, ale cenzurii Youtube (google) cu scopul de a manipula opinia publică, ale manipulării femeilor în scopul de a crea „femeia bărbat” și „bărbatul inutil” și cazul implicării FMI în campania PDL.
Toate datele și sample-urile publicate aici sunt obținute prin intermediul unor surse care vor fi puse la dispoziția „organelor” numai într-un proces public.
Cazul I – Implicarea companiei Google în mișcarea „Resist international” și folosirea în mod fraudulos a resurselor „oferite” de către cetățenii lumii

În 2017 un site breitbart.com, dezvăluia implicarea directă și în mod conspirativ a unor angajați la nivel înalt ai Google pentru a prăbuși site-ul amintit. Site-ul este descris public ca drept fiind o „voce puternică” pentru campania prezidențială a lui Donald Trump din 2016, politologul Matthew Goodwin spunând despre Breitbart că este de o orientare „ultra-conservatoare”.
Ceea ce noi aducem în plus azi la scandalul amintit, este informația și dovada că „scurgerea exclusivă” a informațiilor google către Breitbart News nu este decât un vârf de ac al vulnerabilităților companiei Google, care ne promite că ne păstrează datele în siguranță (date personale, bancare, unele date compromițătoare în funcție de activitatea pe internet a fiecăruia) când de fapt se folosește de toate datele obținute pentru a ne manipula, șantaja sau pur și simplu a ne vinde oricui dă mai mult.
Conform surselor lui Raul Coltor, care am menționat că vor fi puse la dispoziția „organelor” numai într-un proces public, vulnerabilitatea Google și a tuturor companiilor sau instituțiilor din rețeaua internetului la nivel mondial este tot timpul la îndemâna oricui are cunoștințe minime de penetrare sisteme informatice sau de inginerie socială, iar de cele mai multe ori ambele căi sunt folosite în atacuri concentrate.
Numai că noi, nu de mila lor plângem ci vrem să arătăm cât de lași și criminali sunt prin operațiunile obscure pe care le fac, vizați fiind toți oamenii planetei, iar de foarte multe ori cu precădere românii.
Se instigă de la nivel de conducere ca angajații Google să vâneze așa zisele „violări ale standardelor”, fapt care indică că acest lucru se face diferențiat și orientat pe interese. Poate așa vă explicați de ce multe adevăruri sunt cotate ca „teoria conspirației”, mai nou „fake news”, după care sunt cenzurate pe motoarele de căutare.
Cele patru nume de personaje, vizibile în Foto 1, sunt angajați reali ai Google sau aparțin unor companii subsidiare, de reținut: toți au adrese de email xxxxx@google.com…
1. David Richter – actual șef la trotine pe Google prin compania Lime, era șef la Uber la vremea scandalului cu breibart.com. Nu vă miroase a #rezist? – Foto 2
2. Richard Zippel – șef de producție (pe românește) la cenzurarea reclamelor Google. Dai un ban dar știi că măcar nu-ți folosește la nimic… – Foto 3
3. Pierre Fite-Georgel – conducător tehnic și manager la chestii pentru androizi în cadrul Google. – Foto 4
4. Jeff Lakusta – șeful serviciilor tehnice în parteneriat cu America din cadrul Google. Conform ambițiilor de lider globalist pare a avea un nume de cod, sau predestinat, „Lakusta”. Foto 5





Foto 6 reprezintă un alt sample de complot la Google, dar și faptul că sunt vulnerabili din moment ce astfel de informații au ajuns la noi.
Concluzia la această primă expunere: Ei comploteză, dar fiecare complot al lor este deconspirat, probat și gata să explodeze chiar de sub biroul lor!
Cazul II – Tranzacțiile frauduloase din băncile internaționale și vulnerabilitățile exploatate în ambele sensuri
Ce înseamnă o vulnerabilitate exploatată în ambele sensuri?
Foarte simplu: Dacă eu am găsit sau am produs o vulnerabilitate informatică pentru a efectua o infracțiune, aceeași vulnerabilitate poate fi folosită pentru a fi prins.


Vă vom expune câteva fotografii ale unor tranzacții care au afectat finanțele lumii și despre care vom vorbi doar atunci când va conta pentru binele țării noastre.
1. O firmă înregistrată în America face o tranzacție de 10 MII DE MILIARDE cu un scop aparent necunoscut. La astfel de tranzacții te gândești că „scopul” poate semnifica orice… Foto 7 – tranzacția girată de banca Deutche Bank AG și Foto 7.1 firma care apare în tranzacție.
2. Cealaltă exemplificare de tranzacție este pentru a întări existența vulnerabilităților sistemelor de orice fel din lume fiind extrasă direct din sursă (rădăcină). Foto 8-9-10



Concluzia trageți-o voi…
Cazul III – Cenzura Youtube (google) cu scopul de a manipula opinia publică
Acest caz din Foto 11-12-13 arată din nou cele două aspecte, negativ și pozitiv, ale acestor grupări de CRIMĂ ORGANIZATĂ. Desigur EI nu au intenții pozitive, dar NOI folosim reversul medaliei. Negativ este că cenzura Google și pe Youtube nu se referă DOAR la intenții pornografice, terorism sau de altă natură imorală/criminală ci în cele mai multe cazuri sunt cenzurate cuvintele și termenele care conduc la adevăr și trezirea oamenilor din „somnul” indus prin mijloace științifice sau chiar oculte. Pozitiv este că prin breșele și vulnerabilitățile create sau descoperite, sunt expuși, demascați și în final vor fi prăbușiți.
Iată ce ascund, printre altele, Google și Youtube:



1. Tot ce ține de posibilitatea ca atacul din 2017 de la Las Vegas să fie un 9/11 (turnurile gemene) plin de necunoscute și chiar dovezi că există implicații politice în spatele atacului este cenzurat. – Foto 11
2. Un alt subiect care devine tabu pe internet prin cenzura Google/Youtube este cel al „actorilor pentru scenarii de criză” un subiect dovedit de nenumărate ori că nu este o fabulație ci un adevăr pur. Concret, pentru a-și îndeplini obiectivele murdare grupările criminale din politică, guverne și corporații folosesc actori și filmează diverse scenarii pentru a creea panică, emoție colectivă, steaguri false mijloace în urma cărora urmăresc să obțină mai mult control asupra populației. Dacă aceste „scenarii de criză” ar fi de domeniul teoriei și al fabulației de ce ar fi nevoie ca cenzura să ascundă astfel de subiecte. Unde este libertatea de exprimare domnilor cenzori?! – Foto 12
3. Ascunderea unor acțiuni PRO AVORT guvernamentale sau ale Vaticanului NU FAC DECÂT SĂ ARATE ADEVĂRATA INTENȚIE A ACESTOR CRIMINALI: REDUCEREA POPULAȚIEI PRIN ORICE MIJLOACE PENTRU A-ȘI ASIGURA EI UN CONTROL MAI CONFORTABIL. – Foto 13
DOCUMENTUL INTEGRAL
youtube_controversial_query_blacklist
Noi suntem siderați, dar nu vom rămâne inactivi!
Cazul IV – Manipularea femeilor în scopul de a crea „femeia bărbat” și „bărbatul inutil”…

Oameni buni, știm deja cu toții că „Divide et IMPERA!” (dezbină și stăpânește) este deviza ticăloșilor și a psihopaților pe care îi lăsăm să ne conducă. Mișcarea „feministă” nu a fost și nu este o mișcare spre folosul femeilor, așa cum efeminizarea bărbatului nu poate fi spre folosul bărbatului, al procreației și al firescului pe acest pământ.
Vă punem la dispoziție un document scos tot pe calea „vulnerabilităților” din ghearele psihopaților și ale slugilor lor. Un așa zis proiect complex al Google pentru a veni în sprijinul femeilor numit „Offerings supporting Women in GMS” cu mai multe nivele de acces.
Lansăm o provocare femeilor care vor să nu accepte totul servit: Descărcați documentul și folosiți informațiile din el pentru a afla mai multe. Așteptăm reacții prin comentarii la acest articol. – Foto 14
DOCUMENTUL INTEGRAL
Cazul V – FMI și banii pentru partid!

Raul Nicolae Coltor – analist de risc extern, ne-a pus la dispoziție și un alt caz care are implicații majore pentru foarte multe persoane din politica românească, dar și la nivel internațional deoarece sunt implicate instituții ca FMI prin persoane ca Jeffrey Franks, directorul biroului european al FMI. – Foto 15
Deoarece din 2012 – Foto 16, SRI a promis că va deschide o anchetă, iar până azi nici măcar nu s-a auzit de subiect, Raul Coltor le aduce la cunoștință în mod public „organelor” abilitate că: „Există un caz oficial înregistrat în Germania, care dovedeste implicarea FMI prin intermediul lui Jeffrey Franks, și al asociației Ambasadorilor cu suma de 1.4 milioane dolari in campaniile politice ale PDL de dinainte de 2011.”

În contextul indicării slăbiciunilor incontestabile „în domeniul siguranței pe internet” acest ultim caz are legătură cu subiectul vulnerabilităților deoarece datele și probele obținute au fost adunate tocmai din mediul electronic al serverelor de pe internet. Acest ultim caz nu poate fi dezvoltat mai mult deocamdată pentru a nu impiedica munca de informare a SRI care se pare că, deși durează de 9 ani, mai are nevoie de puțin timp și impulsionare.
Raul Coltor: „De ziua siguranței pe internet fac un cadou celor din domeniu: Fitilul către dinamita pusă de ei sub propriele birouri. Nu folosiți focul în incinte!”
FIINDCĂ SUNT ATÂT DE VULNERABILI, de ce noi oamenii de rând, am mai suporta această CRIMĂ ORGANIZATĂ din politică, instituții și corporații?!
Cu toate că sunt pline de mesaj licențios versurile „Celebrii Anonimi” ale B.U.G. Mafia – poate doar întâmplător apărute în 2011, reflectă un adevăr pe care ancheta noastră îl face tot mai vizibil…
GÂNDEȘTE ȘI DISCERNE!
Melodia „Celebrii Anonimi” este postată în acest articol la cererea expresă a mai multor surse care au cerut ca singură răsplată difuzarea ei pe site.
„Niciodată, vreodată n-o să-i prindă cineva
Că sunt prea inteligenţi să-i agaţe cu ceva,
Nişte hacker-i şi vreo câţiva de la anti-terorism
Într-o zi au hotărât să uite de patriotism…„
Înainte să dispară, metodic, după o listă,
Şi-au distrus orice urmă din sistem, nu mai există,
Au pus milioanele din carduri, de pe net
În casete de valori pentru zilele cu nori…
Care aveau familii le-au luat cu ei
Şi s-au exilat să-ncerce să o ardă C. I. A.,
Acum sunt cetăţeni model cu vile în Malaga,
Infractori internaţionali cu baza lângă Praga…
Paşapoarte perfect executate la bulgari,
Comandate, aprobate, cumpărate…
Acte noi 50. 000 la fiecare trei luni
Ca să fie, la nevoie, umbre de oameni mai buni…
Intră-n ţară câte unu’, totdeauna la volan, // E mai sigur, mai discret decât
transportu-aerian,
Cu pasiune se ocupă cu şantaj
Că sunt mulţi şantajabili plini de bani în peisaj
Şi cu droguri şi cu p***e şi cu crime,
Au ca principiu crima tre’ să fie organizată bine…
Niciodată, vreodată n-o să cadă undeva
Că sunt prea inteligenţi ca să-i ştie careva…
Refren (x2) (Luchian) :
Apar doar acolo unde-i mare interes,
Dispar, se evaporă dosare şi dovezi,
Cad victime ca fluturii în faruri de maşini…
Curăţă scena celebrii anonimi…
Strofa a II-a (Uzzi, Tataee) :
Sunt unii fără feţe, la costume şi maşini negre,
https://Versuri.ro/w/xoo6
Chiar dacă-i vezi, oricum nimeni nu îi vede,
Fără personaje cu cardeală despre bani,
Nu-i la voia întâmplării, merge tot după plan…
Spală bani, spală sânge, spală urme de câini
Şi spală creiere să poată să se spele pe maini
Sunt peste lege şi politică, direct în vârf,
N-au încredere în târfe ca să nu apară târfi…
… Amortizor,
Control pentru sunet, nu apare pistol,
Nimeni n-a văzut, nimeni n-a vorbit,
Nimeni n-a simţit când au venit şi te-au luat subit…
Ai incercat un căcat, eşti clar în căcat,
Fără milă sau regret, portbagaj plasticat,
În acid te-ai topit, ai dispărut aşa,
În Italia-i zicea… Mafia!
Refren (x2) (Luchian) :
Apar doar acolo unde-i mare interes,
Dispar, se evaporă dosare şi dovezi,
Cad victime ca fluturii în faruri de maşini…
Curăţă scena celebrii anonimi…
Outro (Tataee) :
Nimic luxuriant la vedere… Fără zâmbete de complezenţă sau plăcere…
Cumpără suflete ca să facă avere, şantajează pe oricine-i la putere…
Ai ajuns să îi cunoşti?… Nu te bucura, ei sunt diavolii, tu doar unealta…
Oameni fantomă… Eşti în formă?… O să mori înecat în propria vomă…
VA URMA!!!
Credem că revelarea acestor adevăruri cutremurătoare va determina românii să se trezească din acest somn al constiintei. Speram ca în curând să ne dobândim libertatea. Iar lacheii și criminalii sa plătească cu vârf și îndesat.
Imi este scarba
Fiți mai explicită să înțelegem și noi de cine/ce vă este scârbă.
Ce sa facem împotriva lor!!!!
Deocamdată urmăriți cazul și dați informația mai departe. În curând veți afla și alte posibilități de a contribui la salvarea țării.
I-mi place și distribuind vreau sa ajut la informarea altor oameni
TOATE DRUMURILE DUC LA ROMA POLITICA ȘI BISERICA NU AU CE CAUTĂ ÎMPREUNA PTR CA APARE EXTREMISMUL RELIGIOS CU FANATICI CARE SE ÎNCHINA LA BANI FURAȚI ȘI ASTFEL SE PIERDE MISIUNEA OMULUI ADEVĂRAT ÎNTRE PĂMÂNT ȘI CER
ROMÂNIA NU MAI E DIN 90 UN STAT DE DREPT ATÂTA TIMP CÂT JUSTIȚIA APĂRA REȚELE TRANSNAȚIONALE DE CRIMA ORGANIZATA POLITICUL E NU-L IAR VAGABONZII DIN SERVICII ȚIN DE 6 LA CIORDEALĂ MASONERIEI JIDANESTI GHIDONATE DE PAPA CARE SAPA GROAPA ADEVĂRULUI ȘI VIETII