DREPTATE DIVINĂ
  • Opriţi GENOCIDUL
  • Fapte
  • Acțiuni
  • Proteste
  • Sufletul Neamului Românesc
  • Noutăți
  • Dezbateri
  • Mitinguri
  • Contact

DREPTATE DIVINĂ

Căutare

Trump afirmă: incredibila noastră călătorie abia începe!

  • COMUNICATE
  • Noutăți

În data de 7 ianuarie 2021, după escaladarea violenţei la Capitoliu (sediul Congresului SUA) Preşedintele  Donald John Trump a transmis acest mesaj pe care vi-l punem la dispoziţie tradus. În acest scurt mesaj el se adresează tuturor prin cuvinte puţine şi alese cu atenţie.

Condamnă violenţele şi spune că aceştia nu reprezintă America.

Celor care au încălcat legea, fără însă să-i numească, le spune: „voi veţi plăti!„.

Face apel la calm şi linişte, pentru că pe de oparte sunt cei care pe bună dreptate se revoltă împotriva fraudei electorale, iar de cealaltă parte sunt cei care susţin frauda, dar îi instigă cu viclenie la violenţă pe cei nemulţumiţi de situaţia creată. Trump nu face jocul nimănui, ci îi roagă pe toţi să fie calmi făcând apel la vindecare şi reconciliere, la regăturile sacre ale iubirii, în cadrul marii famili a poporului American.

Ca modalitate de acţiune în contestarea alegerilor evident fraudate, Trump a pus mai presus de toate respectarea Legii, adică a urmat toate căile legale, chiar dacă instituţiile americane s-au dovedit râd pe rând a fi corupte. Cu toate acestea el cu răbdare continuă să apere democraţia americană.

Vorbeşte de asigurarea tranziţiei optime a puterii, dar nu specifică către cine se va face tranziţia puterii, pentru că el nu o va ceda celor corupţi şi celor care prin fraudă vor să distrugă acum America. America a fost un simbol al democraţiei şi el face un mare efort ca acest simbol să rămână şi să devină un exemplu demn de urmat şi de alte naţiuni.

La final se adresează suporterilor lui de care ştie că sunt dezamăgiţi. Aici Preşedintele Trump se exprimă foarte ermetic, dar le tuturor celor iubitori de DREPTATE o mare speranţă, cităm: „să ştiţi că incredibila noastră călătorie abia acum începe”

https://brandnewtube.com/watch/trumpaddressingthenation20200106_YCX9wAfTEFpyG17.html

ianuarie 24, 2021 DREPTATEDIVINĂ!!!

Post navigation

Miting la Parlament STOP abuzuri Covid 19 → ← Donald John Trump 6 ian. 2021 Washigton DC

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

NOI PLĂTIM „PAGUBELE” BĂNCILOR

FURTUL DE IDENTITATE – CRIMA ORGANIZATĂ

WHITE ZONE POLUAREA GSM

Războiul GSM cu utilizatorii

Manipularea opiniei publice de către justiție prin mass-media

Demisia ministrului Comunicațiilor

CONSPIRAREA DUCE LA LEGALIZARE – secvență

Atentat la intimitate – „securitatea” cibernetică

Dezbatere la Ministerul de Interne noiembrie 2010

O tortură generalizată permanentă, – antenele și frecvențele GSM – partea I

O tortură generalizată permanentă, – antenele și frecvențele GSM – partea II

O tortură generalizată permanentă, – antenele și frecvențele GSM – partea III

Articole recente

  • Pedofilia și sacrificiile umane
  • 2023 – Bătălia de la K-land Termoscanarea dăunează grav sănătății
  • Abatoarele de copii traficați în România – partea 3
  • Abatoarele de copii traficați în România – partea 2
  • Abatoarele de copii traficați în România. Adrenochrom – partea 1

Categorii

  • Acțiuni
  • Articole
  • Comemorări
  • COMUNICATE
  • Conspirații
  • CORONAVIRUS
  • DEMASCAREA Ocultei
  • Dezbateri
  • Mitinguri
  • Noutăți
  • Proteste
  • Sufletul Neamului Românesc

Găsește-ne

Adresă
Municipiul Hunedoara , Jud. Hunedoara

Str.Victoriei, nr.17, bl.5, et.1

dreptatedivina@dreptate.org.ro

Tel.0732 745 763

 

Despre acest sit

Asociatia Civica DREPTATE luptă pentru afirmarea si protecția Drepturilor Omului în viziunea specifică deschiderii mileniului 3 și susține dezvoltarea socio-economică.

Echipa noastră este formată exclusiv din voluntari. Aceasta înseamnă că lucrăm cu dăruire și trăim modest, pentru că am pus DREPTATE pe planul întâi, chiar și atunci când apar nevoi stringente în familiile și în viețile noastre. Donațiile voastre  ajută Asociația Civică DREPTATE să-și împlinească idealurile pentru care a fost creată în 2004 și ne dau posibilitatea să oferim o platformă comună tuturor celor care sunt conștienți de genocidul la care este supus Poporul Român.  Împreună putem  promova şi conserva tradiţiile româneşti şi valorile universal valabile, precum şi patrimoniul cultural şi spiritual ce poartă în el pecetea eternităţii.

Despre noi să vorbească mai mult faptele! De aceea, ne străduim să vă arătăm în ce constă activitatea noastră.

 

 

Căutare

Categorii

  • Acțiuni
  • Articole
  • Comemorări
  • COMUNICATE
  • Conspirații
  • CORONAVIRUS
  • DEMASCAREA Ocultei
  • Dezbateri
  • Mitinguri
  • Noutăți
  • Proteste
  • Sufletul Neamului Românesc
Asociația Civică DREPTATE |DREPTATE DIVINĂ