DREPTATE DIVINĂ
  • Opriţi GENOCIDUL
  • Fapte
  • Acțiuni
  • Proteste
  • Sufletul Neamului Românesc
  • Noutăți
  • Dezbateri
  • Mitinguri
  • Contact

DREPTATE DIVINĂ

Căutare

Sistemul mondial bancar Control si Exterminare la nivel mondial

  • Conspirații
  • CORONAVIRUS
  • DEMASCAREA Ocultei
  • Noutăți
  • Sufletul Neamului Românesc

Vă prezentăm în  continuare din dezvăluirile pe care Raul Coltor, fost ofițer de Contra-informații (CI) le prezintă pentru ca oamenii să conștientizeze care este  rădăcina răului pe această planetă. Atunci când știm care este cauza putem modifica efectul. Mai concret, consecințele produse de declanșarea acestei nebunii la nivel global, numită pandemie pot fi diminuate sau zonal chiar stopate prin modificarea atitudinii locuitorilor acelei zone. Prin zonă putem înțelege o națiune, care se reorintează ferm spre Dumnezeu. Să ne aducem aminte cuvintele pline de înțelepciune ale lui Iisus, cităm:„Nici un fir de păr din cap nu se mișcă fără voia lui Dumnezeu”

Răul a fost dintotdeauna ascuns și nu s-a putut manifesta la nivel fizic decât atunci când oamenii au permis acest lucru și mediul a fost prielnic. În aceste vremuri apocaliptice este necesar mai mult ca oricând ca noi oamenii să dăm dovadă de mai multă omenie și unitate între noi, iar în raport cu sistemul, de mai multă inteligență pentru a putea preîntâmpina și dejuca planurile celui rău și viclean. Viclenie înseamnă inteligență orientată negativ. Orientarea sau mai exact atitudinea face diferența. Aceasta ne va deschide calea spre redobândirea libertății pe care am obținut-o cu sacrificii în decembrie 1989, dar nu am știut atunci ca popor să o gestionăm, și ne-am lăsat păcăliți de „televizor”. Vă aduceți aminte sloganul din anii ’90?: „Ați mințit poporul cu televizorul!!!”.

Credeți că între timp au devenit Îngeri? Nicidecum. Sunt și mai vicleni decât acum 32 de ani. Mijloacele de manipulare au evoluat, s-au rafinat. Se spune clar în creștinism: diavolul se poate transforma în Înger de lumină. Înainte de a da credit cuiva, adică de a-i da crezare, indiferent dacă este om de știință, autoritate sau un om oarecare, trebuie să privim atent cu inima; Cine vorbește prin el, Îngerii sau arhitectul minciunii? Dacă nu ne deșteptăm, vom rămâne în continuare sclavii arhitectului minciunii.

O soluție simplă și eficientă

Dacă cel puțin o perioadă nu mai deschidem televizorul prin care suntem aproape permanent bombardați cu spaime, frici, agresiune și viclenie vom fi mult mai lucizi și în consecință vom avea puterea necesară de a ne opune răului printr-o stare lăuntrică echilibrată și fermă.

Vom continua.

octombrie 5, 2021 DREPTATEDIVINĂ!!!

Post navigation

Dezvăluire surprinzătoare, extraordinară a ex-ofițerului C.I. Raul Coltor → ← Miting la Parlament STOP abuzuri Covid 19

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

NOI PLĂTIM „PAGUBELE” BĂNCILOR

FURTUL DE IDENTITATE – CRIMA ORGANIZATĂ

WHITE ZONE POLUAREA GSM

Războiul GSM cu utilizatorii

Manipularea opiniei publice de către justiție prin mass-media

Demisia ministrului Comunicațiilor

CONSPIRAREA DUCE LA LEGALIZARE – secvență

Atentat la intimitate – „securitatea” cibernetică

Dezbatere la Ministerul de Interne noiembrie 2010

O tortură generalizată permanentă, – antenele și frecvențele GSM – partea I

O tortură generalizată permanentă, – antenele și frecvențele GSM – partea II

O tortură generalizată permanentă, – antenele și frecvențele GSM – partea III

Articole recente

  • Tehnologia 6G – internetul corpurilor umane
  • Dezvăluiri fulminante din culisele politicii românești corupte
  • Sclavia în secolul 21 – Sistemul bancar global și codul numeric personal C.N.P.
  • Ministerul Afacerilor Interne în război cu Societatea Civică
  • Motivul real al conflictului dintre S.U.A. si U.E. versus Rusia și China

Categorii

  • Acțiuni
  • Articole
  • Comemorări
  • COMUNICATE
  • Conspirații
  • CORONAVIRUS
  • DEMASCAREA Ocultei
  • Dezbateri
  • Mitinguri
  • Noutăți
  • Proteste
  • Sufletul Neamului Românesc

Găsește-ne

Adresă
Municipiul Hunedoara , Jud. Hunedoara

Str.Victoriei, nr.17, bl.5, et.1

dreptatedivina@dreptate.org.ro

Tel.0732 745 763

 

Despre acest sit

Asociatia Civica DREPTATE luptă pentru afirmarea si protecția Drepturilor Omului în viziunea specifică deschiderii mileniului 3 și susține dezvoltarea socio-economică.

Echipa noastră este formată exclusiv din voluntari. Aceasta înseamnă că lucrăm cu dăruire și trăim modest, pentru că am pus DREPTATE pe planul întâi, chiar și atunci când apar nevoi stringente în familiile și în viețile noastre. Donațiile voastre  ajută Asociația Civică DREPTATE să-și împlinească idealurile pentru care a fost creată în 2004 și ne dau posibilitatea să oferim o platformă comună tuturor celor care sunt conștienți de genocidul la care este supus Poporul Român.  Împreună putem  promova şi conserva tradiţiile româneşti şi valorile universal valabile, precum şi patrimoniul cultural şi spiritual ce poartă în el pecetea eternităţii.

Despre noi să vorbească mai mult faptele! De aceea, ne străduim să vă arătăm în ce constă activitatea noastră.

 

 

Căutare

Categorii

  • Acțiuni
  • Articole
  • Comemorări
  • COMUNICATE
  • Conspirații
  • CORONAVIRUS
  • DEMASCAREA Ocultei
  • Dezbateri
  • Mitinguri
  • Noutăți
  • Proteste
  • Sufletul Neamului Românesc
Asociația Civică DREPTATE |DREPTATE DIVINĂ