În data de 19 octombrie peste 5000 de oameni s-au adunat în oaraşul Câmpeni din inima munţilor Apuseni unde au formulat Proclamaţia de mai jos.
În aceaşi seară primul ministru (încă) al României declara în mass-media, că la Câmpeni s-ar fi constituit un grup infracţional. Aceasta ne aduce aminte de 20 decembrie 1989 când şeful statului de atunci, Nicolae Ceauşescu, declara la postul naţional tv, că la Timişoara nişte grupuri de elemente huliganice au atacat instituţii ale statului şi partidului.
Oare istoria se repetă?
NU, doar dacă nu am învăţat din greşelile trecutului.
După aproape 24 de ani de când Poporul Român s-a eliberat de o dictatură, dar a intrat pe neştiute într-una şi mai perfidă şi mai diabolică, putem spune că este prima EMANAŢIE a Sufletului Neamului Românesc, care vine să reconfirme Dragostea de Libertate şi puterea de reafirmare a Demnităţii noastre ca Popor.
Facem un APEL la UNITATE către toţi cei care s-au trezit din „somnul cel de moarte” de a ne ajuta unii pe ceilalţi şi împreună să ne scuturăm de dictatura care ne-a spoliat în mod sistematic timp de 24 de ani şi să NE LUĂM ŢARA ÎNAPOI, s-o dăruim generaţiilor care vin aşa cum ne-a lăsat-o Dumnezeu.
Proclamația de la Câmpeni:
Din aceste activităţi şi din dezvoltarea lor se pot colecta taxe şi impozite care să fie administrate în folosul nostru şi al cetăţenilor români. Cerem celor care ne reprezintă, în Consiliile Locale şi Judeţene, în Primării, în Parlament şi Guvern, să folosească cu responsabilitate deplină aceste taxe şi impozite, pentru a construi drumuri, şcoli şi spitale. Aceşti bani nu sunt pentru buzunarele lor, ci pentru a asigura dezvoltarea comunităţilor și o viaţă fericită pentru cei care contribuie la buget. Dacă se dovedeşte că, încălcându-ni-se voinţa, aceşti bani vor fi folosiţi împotriva noastră, ne asumăm dreptul
de a nu-i mai recunoaşte ca reprezentanţi legitimi şi ne vom apăra aşa cum orice om e îndreptăţit să se apere împotriva celui care vrea să-i facă un rău!
Revendicările locuitorilor Ţării Moţilor
- Respingerea de către Parlament a tuturor proiectelor de lege care prevăd măsuri speciale de expropriere a cetăţenilor români, precum şi alte măsuri derogatorii de la regimul legal de protecţie a mediului, patrimoniului cultural, apelor, pajiştilor şi terenurilor agricole, bunurilor publice etc., în favoarea companiilor miniere de orice tip;
- Interzicerea prin lege a utilizării cianurii în activitățile miniere din România;
- Includerea Roșiei Montane pe lista tentativă a României pentru UNESCO;
- Respingerea de urgență, prin Hotărâre de Guvern, a acordului de mediu pentru proiectul minier de la Roșia Montană;
- Desecretizarea tuturor contractelor şi actelor adiţionale încheiate de către Guvern, referitoare la înstrăinarea, cedarea, concesionarea resurselor minerale ale României;
- Demisia inițiatorilor proiectului de lege specială pentru Roşia Montană: ministrul Marilor Proiecte, Dan Șova, ministrul Mediului, Rovana Plumb, ministrul Culturii, Daniel Barbu, directorul ANRM, Gheorghe Duțu, precum și a premierului Victor Ponta;
- Asumarea de către Guvern a expertizei și a punctelor de vedere referitoare la proiectul minier de la Roșia Montană exprimate de: Academia Română, Asociația Ad Astra, Institutul Geologic Român, Ordinul Arhitecților din România, Sinodul BOR, Sinodul BRU și al celorlalte biserici creștine din România, precum și de experții independenți;
- Crearea unei Comisii Parlamentare de Anchetă a Afacerii Roşia Montană sub toate aspectele: înstrăinarea zăcămintelor; acordarea licenţei; sponsorizările RMGC către instituții publice și private, ONG-uri, persoane fizice; influenţarea deciziilor politice; încălcarea unor hotărâri judecătoreşti definitive; modul în care publicitatea oferită de companie a afectat libertatea presei și dreptul la liberă exprimare etc.;
- Refacerea și dezvoltarea infrastructurii rutiere din zona Munților Apuseni și acordarea unor facilități fiscale și de altă natură pentru dezvoltarea activităților economice în următoarele domenii: turism, prelucrarea lemnului și refacerea fondului forestier, creșterea și prelucrarea produselor de origine animală, apicultură, alte activități specifice zonei;
- Adoptarea de către Guvernul României a unor politici publice, ca și elaborarea, cu ajutorul societăţii civile reale, a unei strategii care să prevadă măsuri în acord cu principiile dezvoltării durabile, ale utilizării optime a resurselor, ale conservării patrimoniului cultural-istoric și ale sprijinirii întreprinzătorilor locali;
- Începerea de către instituțiile abilitate a cercetării penale în cazul persoanelor care au semnat sau au participat la elaborarea și avizarea de documente cu privire la proiectul de exploatare minieră de la Roșia Montană;
- Interzicerea prin lege a utilizării metodei fracturării hidraulice în exploatarea gazelor de șist și respectarea, în zonele vizate pentru această exploatare, a voinței suverane a cetățenilor, cu care ne exprimăm deplina solidaritate.