DREPTATE DIVINĂ
  • Opriţi GENOCIDUL
  • Fapte
  • Acțiuni
  • Proteste
  • Sufletul Neamului Românesc
  • Noutăți
  • Dezbateri
  • Mitinguri
  • Contact

DREPTATE DIVINĂ

Căutare

RUGĂCIUNEA este CREDINȚA în acțiune! Cerem DREPTATE DIVINĂ!

  • Acțiuni
  • COMUNICATE

SPERANȚA oferă posibiltăți, dar CREDINȚA ne dă certitudini! RUGĂCIUNEA este CREDINȚA în acțiune!

Momentul actual prin care trece ţara noastră are ca particularitate tendinţa preponderentă a românilor de a acţiona întocmai ca nişte celule separate şi haotice. Acest aspect, care este evident pentru o minte lucidă şi pătrunzătoare, ar trebui să ne dea de gândit, întrucât, un popor există în baza unei conştiinţe tainice de grup, a unei conştiinţe fundamentale, colective, etnice, care se sprijină într-un mod criptic pe o unitate de neam, de limbă, de cultură, de tradiţii şi, mai ales, pe o unitate deplină de credinţă.

Memoriu din fotografie este adresat, cu cerere de răspuns, Patriarhiei BOR pentru sprijinirea Poporului Român ca prin rugăciune stăruitoare să i se dea, după 25 de ani de „demonocrație”, prin DREPTATE DIVINĂ un conducător care să nu-l mai asuprească, ci să-i slujească.

 

octombrie 11, 2014 DREPTATEDIVINĂ!!!

Post navigation

Ştefania Mărăcineanu, savanta care produce prima ploaie artificială din lume → ← Iustitia domina et regina omnium virtutum est – Video

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

NOI PLĂTIM „PAGUBELE” BĂNCILOR

FURTUL DE IDENTITATE – CRIMA ORGANIZATĂ

WHITE ZONE POLUAREA GSM

Războiul GSM cu utilizatorii

Manipularea opiniei publice de către justiție prin mass-media

Demisia ministrului Comunicațiilor

CONSPIRAREA DUCE LA LEGALIZARE – secvență

Atentat la intimitate – „securitatea” cibernetică

Dezbatere la Ministerul de Interne noiembrie 2010

O tortură generalizată permanentă, – antenele și frecvențele GSM – partea I

O tortură generalizată permanentă, – antenele și frecvențele GSM – partea II

O tortură generalizată permanentă, – antenele și frecvențele GSM – partea III

Articole recente

  • Poporul Român alege – Călin Georgescu –
  • Pedofilia și sacrificiile umane
  • 2023 – Bătălia de la K-land Termoscanarea dăunează grav sănătății
  • Abatoarele de copii traficați în România – partea 3
  • Abatoarele de copii traficați în România – partea 2

Categorii

  • Acțiuni
  • Articole
  • Comemorări
  • COMUNICATE
  • Conspirații
  • CORONAVIRUS
  • DEMASCAREA Ocultei
  • Dezbateri
  • Mitinguri
  • Noutăți
  • Proteste
  • Sufletul Neamului Românesc

Găsește-ne

Adresă
Municipiul Hunedoara , Jud. Hunedoara

Str.Victoriei, nr.17, bl.5, et.1

dreptatedivina@dreptate.org.ro

Tel.0732 745 763

 

Despre acest sit

Asociatia Civica DREPTATE luptă pentru afirmarea si protecția Drepturilor Omului în viziunea specifică deschiderii mileniului 3 și susține dezvoltarea socio-economică.

Echipa noastră este formată exclusiv din voluntari. Aceasta înseamnă că lucrăm cu dăruire și trăim modest, pentru că am pus DREPTATE pe planul întâi, chiar și atunci când apar nevoi stringente în familiile și în viețile noastre. Donațiile voastre  ajută Asociația Civică DREPTATE să-și împlinească idealurile pentru care a fost creată în 2004 și ne dau posibilitatea să oferim o platformă comună tuturor celor care sunt conștienți de genocidul la care este supus Poporul Român.  Împreună putem  promova şi conserva tradiţiile româneşti şi valorile universal valabile, precum şi patrimoniul cultural şi spiritual ce poartă în el pecetea eternităţii.

Despre noi să vorbească mai mult faptele! De aceea, ne străduim să vă arătăm în ce constă activitatea noastră.

 

 

Căutare

Categorii

  • Acțiuni
  • Articole
  • Comemorări
  • COMUNICATE
  • Conspirații
  • CORONAVIRUS
  • DEMASCAREA Ocultei
  • Dezbateri
  • Mitinguri
  • Noutăți
  • Proteste
  • Sufletul Neamului Românesc
Asociația Civică DREPTATE |DREPTATE DIVINĂ